Despre Prime Dash

Prime Dash te ghidează atunci când vrei să iei cele mai bune decizii financiare
Cum am început?
Dezvoltarea software-ului Prime Dash a început în 2012. De la început, obiectivul nostru a fost simplu: să dezvoltăm cel mai bun consultant pentru cei care iau decizii, indiferent de domeniul economic sau dimensiunea afacerii lor
PRIME DASH A FOST REALIZAT, DEOARECE ERA NECESARĂ O ASTFEL DE SOLUȚIE!
Majoritatea membrilor echipei noastre sunt foști consultanți în management. În ultimele două decenii, am ajutat companiile să crească, să obțină profiturile pe care le doreau și să atingă nivelurile de performanță la care vroiau să ajungă. Astfel, suntem extrem de atenți la provocările cu care se confruntă majoritatea companiilor, în special cele cu bugete mai mici
AM ÎNȚELES DE CE ESTE NEVOIE
Am folosit contractele noastre de consultanță pentru a realiza un studiu cuprinzător al nevoilor față de ofertele de pe piață. Ne-am dat seama că instrumentele disponibile nu corespundeau cerințelor majorității companiilor
MESAJUL PRIMIT DE LA CEI CU PUTERE DE DECIZIE
  • Avem nevoie de un instrument simplu, cu mai puțin accent pe rapoartele financiare complicate
  • Avem nevoie de un instrument inteligent care nu necesită un număr mare de angajați și de ore de muncă pentru obținerea datelor
  • Avem nevoie de un instrument eficient care să poată oferi informații EXACTE, pentru a putea lua cele mai bune decizii financiare
  • Avem nevoie de un instrument accesibil, care să poată fi utilizat chiar și de companiile cu bugete foarte mici
PRINCIPIILE NOASTRE
Aceste patru direcții au dus la dezvoltarea Prime Dash și credem cu tărie că orice factor de decizie, care va apela la Prime Dash, atunci cand vrea să ia cele mai bune decizii și care vrea să-și gestioneze eficient organizația, va realiza că Prime Dash este un partener de neprețuit
PASIUNEA NOASTRĂ
Suntem pasionați de a oferi clienților noștri instrumentele exacte de care au nevoie la un preț pe care și-l pot permite. La Prime Dash, nu noi decidem ce este cel mai bine pentru clienții noștri, CLIENȚII NOȘTRI FAC ACEST LUCRU
CE URMEAZĂ?
Mergând mai departe, vom crește împreună cu clienții și partenerii noștri. Vom asculta nevoile lor și vom adăuga doar capabilitățile pe care le pot utiliza
Obiectivele noastre pentru cei cu putere de decizie
  • Să le oferim posibilitate să-și gestionezeorganizațiile / proiectele cu mai puțin efort și mai puține obstacole
  • Să le oferim posibilitatea să ia decizii rapide si precise
  • Să obțină profitul și succesul pe care îl doresc
PROMISIUNEA NOASTRĂ
Credem că succesul nostru este direct legat de succesul clienților noștri. Suntem parteneri dedicați pentru a obține cele mai bune rezultate pentru clienții noștri. Vom depune eforturi pentru a ne adapta la schimbările constante apărute pe piață și vom oferi întotdeauna instrumente simple, dar puternice, pentru a ajuta clienții noștri SĂ-ȘI CONSTRUIASCĂ SUCCESUL

Doriți să încercați noua versiune a Prime Dash?

Îți ducem afacerea la nivelul următor
Contactați-ne

info@primedash.com

(202) 487-4730

Explorează
Consultanți

Prețuri

Politica de confidențialitate